Studiul „suferință la pompă”: România, între țările cu cea mai scumpă benzină la pompă, după puterea de cumpărare

Studiul suferință la pompă: România, între țările cu cea mai scumpă benzină la pompă, după puterea de cumpărare
Publicat: 14/05/2012, 09:36
Actualizat: 08/06/2012, 17:06

România se numără printre țările cu cel mai ridicat cost al benzinei din lume, calculat în funcție de puterea de cumpărare, situându-se pe locul al șaptelea după ponderea costului unui galon de benzină în venitul mediu zilnic, potrivit unui studiu Bloomberg pentru 55 de țări.

În România, prețul unui galon (circa patru litri) de benzină premium este de 6,59 dolari, notează Bloomberg, în timp ce venitul mediu zilnic este de 26 de dolari. Astfel, este necesar un sfert din venitul mediu zilnic pentru achiziția a circa patru litri de benzină, potrivit analizei, care nu include țările foarte sărace, cu un venit pe cap de locuitor sub patru dolari pe zi, potrivit Mediafax. Și gândul a realizat în februarie o hartă a prețului benzinei în Uniunea Europeană. O puteți consulta aici (acest articol este ilustrat cu o parte a acestei hărți- nr.).

Ce spune topul realizat de Bloomberg

În topul citat de Bloomberg, în funcție de prețul propriu-zis, România se află în partea a doua a clasamentului, pe locul 34.

Ținând cont, însă, și de salarii, România se plasează în clasamentul denumit „suferință la pompă” pe locul al șaptelea în rândul celor 55 de state.

Topul zece după preț este dominat de țările europene dezvoltate. Cea mai scumpă benzină se vinde în Norvegia (9,7 dolari pentru circa patru litri), urmată de Danemarca, Italia, Olanda, Grecia, Suedia, Hong Kong, Portugalia, Marea Britanie și Belgia.

Toate aceste state, unde populația are și venituri ridicate, se situează, însă, în a doua jumătate sau pe la mijlocul clasamentului „suferinței la pompă”.

Astfel, Norvegia, unde benzina este cea mai scumpă, se află pe locul 48 după procentajul din venitul mediu zilnic necesar pentru achiziția a circa patru litri de benzină, cu numai 3,6% din totalul de 270 de dolari.

În funcție de preț, România se află între Singapore (6,7 dolari pe patru litri), locul 33, și Chile, (6,54 dolari), locul 35. Singapore, unul dintre marile centre financiare ale Asiei, se situează în coada clasamentului „suferința la pompă”, pe 45, cu un venit mediu zilnic de 145 dolari, în timp ce în Chile venitul mediu zilnic de 38 de dolari asigură o clasare pe locul 17 în această privință.

În Europa Centrală și de Est, Slovacia (locul 16 în clasamentul general) are cea mai scumpă benzină, de 7,93 dolari pentru patru litri. După impactul puterii de cumpărare, țara se situează pe 19. În funcție de preț, Slovacia este urmată de Ungaria (17 după preț și 11 luând în calcul și veniturile), Cehia (18-22), Slovenia (22-28), Austria (23-34), Letonia (25-9), Lituania (27-12), Estonia (28-20), Polonia (29-15), Bulgaria (31-5) și România (34-7).

În Austria, prețul unui galon de benzină este de 7,45 dolari, situând țara pe locul 23. Pentru achiziția combustibilului, este necesar însă doar 5,2% din salariul mediu zilnic de 143 dolari.

Organizat în funcție de „suferința la pompă”, clasamentul Bloomberg este condus de India (locul 37 în topul general), urmată de Nigeria (50), Indonezia (45), China (42), Bulgaria (31), Thailanda (43), România (34), Africa de Sud (39), Letonia (25), iar pe zece Egipt (52).

În India, prețul a patru litri de benzină este de 6,06 dolari, situând țara pe locul 37 în funcție de cost. Luând în calcul ponderea în venitul mediu zilnic, India ocupă primul loc al clasamentului „suferința la pompă”. Venitul mediu zilnic este de 4,5 dolari, iar costul a patru litri de benzină reprezintă 135% din acesta.

Pe ultima poziție, atât după preț, 0,09 dolari pe patru litri, se situează Venezuela în ambele clasamente Bloomberg. Benzina este cea mai ieftină din rândul statelor analizate, iar impactul asupra venitului mediu zilnic, situat la 28 de dolari, este de numai 0,3%.

Populația consideră benzina ieftină un drept, iar ultima dată când s-a încercat reducerea subvențiilor la preț, în 1989, au avut loc revolte în urma cărora au murit sute de oameni.

Clasamentul „suferință la pompă” este alcătuit în funcție de procentajul din venitul mediu zilnic necesar pentru achiziția a circa patru litri de benzină premium. Bloomberg a folosit pentru calcule prețuri din perioada 2-11 aprilie. Pentru unele țări nu au fost disponibile date, în timp ce clasamentul exclude țările cu un venit pe cap de locuitor sub 4 dolari pe zi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO...
Simona Halep s-a dus să mănânce la Gigi. Ce prețuri a găsit la restaurant
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Se dau noi VOUCHERE în România. Se aplică din 23 aprilie. Premieră totală
Locul în care multă lume gafează fără să știe. Care sunt normele de comportament
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu